Fii tot timpul la curent cu ultimele ştiri juridice şi vei putea să îţi aperi mai uşor drepturile şi interesele în relaţia ta cu autorităţile! Astăzi vom discuta despre noutăţile legislative privind contestarea actelor administrative fiscale.

Prin Ordinul preşedintelui ANAF 2906/2014, publicat în „Monitorul oficial” 736/2014 au fost aprobate Instrucţiunile pentru aplicarea titlului IX din Codul de procedură fiscală. Aceste instrucţiuni privesc îndeaproape modul în care pot fi contestate actele administrative fiscale şi urmează să fie puse în practică de către ANAF.

 

Atenţie la cerinţe. Respectă-le, ca să nu ai de pierdut!

Conform noilor ştiri juridice, orice contribuabil care face contestaţie pentru absenţa unui act administrativ fiscal va trebui să dovedească existenţa unui drept al său ori existenţa unui interes legitim care a fost vătămat.

Atunci când contribuabilul care face contestaţie specifică faptul că obiectul contestaţiei îl reprezintă un act administrativ fiscal, dar fără a preciza, în perioada de timp anume pusă la dispoziţie, cuantumul sumei contestate ori măsurile pe care le apreciază drept contestabile, organul de soluţionare va considera mereu că e vorba despre o contestaţie ce priveşte tot conţinutul actului administrativ fiscal.

Pot fi cazuri în care contribuabilul alege să conteste actul prin intermediul unui împuternicit. În această situaţie, organul fiscal va verifica împuternicirea. Contribuabilul contestator are la dispoziţie (doar) 5 zile de la comunicarea lipsei vreunei condiţii legată de valabilitatea împuternicirii, pentru a îndeplini toate cerinţele legale. Nu s-au îndeplinit toate condiţiile cerute pentru împuternicire (ştampilă, semnături etc.) în termenul oferit? Contestaţia se respinge, fără a conta că era întemeiată. Grijă mare, deci, la modul de îndeplinire a cerinţelor de formă!

Contestaţiile întocmite de către persoanele fizice nu vor fi depuse (nici primite!) fără o copie a cărţii de identitate. Aşadar, nimeni nu vrea să salveze… pădurile! De parcă organele fiscale n-ar putea verifica numaidecât, în baza lor de date, identitatea contestatorului. Să ne blindăm cu hârtii, în plină eră digitală. Asta-i birocraţia!

Odată întocmită, contestaţia va fi depusă la registratura organului fiscal care-a emis actul considerat contestabil. După ce a primit contestaţia, organul ce a emis actul contestat e dator să alcătuiască un dosar privitor la contestaţie. Apoi să formuleze propuneri, pentru soluţionare.

Dacă-i lipseşte un lucru esenţial pentru a putea rezolva contestaţia, şi anume competenţa, organul ce a emis actul administrativ contestat va avansa dosarul contestaţiei către organul competent, împreună cu un referat cu propunerile de soluţionare. El nu va putea să tergiverseze mult înaintarea dosarului către structura competentă! Noile ştiri juridice ne spun că i se lasă la dispoziţie, pentru a face acest lucru, 5 zile de la data înregistrării contestaţiei.

Noile instrucţiuni spun că răstimpul pe care contribuabilul contestator îl are la dispoziţie, conform procedurii fiscale, pentru a-şi depune contestaţia, va fi socotit pe zile libere, fără a fi pusă la socoteală nici ziua de începere a termenului şi nici ziua când acesta ia sfârşit. Regula se aplică în toate situaţiile, mai puţin atunci când, prin lege, s-a stabilit altcumva!

Cum se procedează atunci când termenul ia sfârşit într-o zi nelucrătoare? La termenul iniţial se va mai adăuga o zi de lucru, până la finele căreia cetăţeanul sau entitatea în cauză îşi va putea depune, pe ultima sută de metri, contestaţia. Toată lumea este de acord că nu-i înţelept să aştepţi până-n ultimul ceas pentru a face un demers. Ştiţi cum se mai zice: cine se scoală de dimineaţă, are mai mult timp… de pierdut. Pe la ghişee!

După ce au făcut toate cele de cuviinţă pentru a-şi depune contestaţia, unii contribuabili găsesc că lucrul cel mai potrivit de făcut este… să o retragă. Motivele? Diverse! Întemeiate sau nu. Important de ştiut este că solicitarea de retragere trebuie să îndeplinească aceleaşi exigenţe care se cer şi pentru contestaţie. Obligatoriu, ea trebuie să fie iscălită de către contestator sau împuternicit. Contribuabilul poate solicita retragerea întregii contestaţii sau poate renunţa la doar o parte dintre revendicările cuprinse în conţinutul său.

 

 

Unde-i lege, nu-i tocmeală!

În vederea rezolvării contestaţiilor, organele de soluţionare ale ANAF se vor pronunţa prin decizii definitive în sistemul căilor administrative de atac. Adică, exceptând situaţiile în care este vorba despre rectificarea unor erori materiale, aceste decizii nu mai pot fi schimbate, având un caracter obligatoriu.

Pe parcursul soluţionării unei contestaţii poate surveni, în cauză, şi intervenţia unor terţi. Noile instrucţiuni spun că intervenţia altor persoane în soluţionarea unei contestaţii poate fi voluntară sau… forţată. Intervenţia voluntară este rezervată cuiva ale cărui interese fiscale au fost prejudiciate în urma emiterii vreunei decizii sau aparţine unei persoane care intervine în scopul susţinerii intereselor altuia.

Intervenţia forţată presupune ca terţele persoane să fie introduse în cauza respectivă la solicitarea persoanei care a întocmit contestaţia ori din oficiu. Desigur, un terţ nu poate fi introdus în cauză doar fiindcă aşa vrea contestatorul. Acesta din urmă trebuie să motiveze serios cererea prin care solicită să se recurgă la introducerea forţată a unui terţ în pricina respectivă.

În genere, contestaţiile pot să fie respinse din cauze precum: nemotivarea (lipsa argumentelor), absenţa obiectului (când măsurile contestate nu există niciunde, în actul contestat), lipsa de temei (cele susţinute în contestaţie nu modifică, în fond, actul contestat) şi caracterul indamisibil. Contestatorul este liber, până la soluţionare, să ceară retragerea contestaţiei, urmând ca, prin decizie, să se ia act de renunţare.

Actul atacat poate fi supus desfiinţării în tot sau în parte, iar în motivarea deciziei emise vor fi precizate temeiurile care-au determinat desfiinţarea. Atunci când, în vederea soluţionării unei contestaţii, va fi alcătuit un nou act administrativ fiscal, pentru contestator nu pot să fie fixate îndatoriri fiscale mai mari decât cele cuprinse în actul care tocmai a fost desfiinţat.

În practică, apare situaţia în care contribuabilul ce se consideră lezat printr-un act administrativ îşi depune contestaţia direct la organul apt să o soluţioneze, şi nu la organul fiscal emitent. Poate speră că, astfel, va câştiga timp. Speranţe deşarte! Legile birocraţiei sunt de nezdruncinat. Mai probabil este să se inverseze polii planetei decât să se schimbe traseul birocratic al vreunui act.

Câteodată, legiuitorul pare să dea apă la moară acelor slujbaşi care practică, cu un imens talent, meşteşugul detectării nodurilor în papură. Chiar dacă contestaţia a ajuns la organul menit să o soluţioneze, ea va fi expediată la organul fiscal emitent.

Regulile sunt clare: emitentul actului trebuie să alcătuiască dosarul contestaţiei. Tot el trebuie să verifice modul de îndeplinire a cerinţelor de procedură şi să formuleze propunerile de soluţionare. Prin urmare, adresaţi-vă acestuia, ca să nu mai fie plimbate hârtiile de colo până dincolo… şi retur.

Înarmaţi-vă cu răbdare, faceţi totul ca la carte şi… mult spor la contestare!