La câte grozăvii se petrec pe drumurile ţării, e sigur că pe viitor nu vom duce lipsă de noi ştiri juridice anunţând înăsprirea condiţiilor de examinare pentru obţinerea permisului de conducere!

Dacă veţi observa mai bine candidaţii care urmăresc să capete mult doritul permis, veţi constata că, în afară de candidaţii obişnuiţi, există şi categorii extreme. Astfel, unii se descurcă excelent la volan şi încă de la primele ore de condus, ei dirijează autovehiculul ca şi cum ar fi învăţat mai întâi să ţină volanul în mâini şi abia apoi au deprins mersul pe jos.

N-au probleme la parcarea în trei mişcări sau la întoarcerea maşinii în spaţii dintre cele mai aglomerate. Poate n-au absolvit nici 10 clase, dar sunt oameni practici, îndemânatici. Tipul omului descurcăreţ, priceput la toate.

Ar fi totul perfect, dacă ei n-ar fi candidaţi-catastrofă la proba teoretică. Legislaţia rutieră se lipeşte de ei precum apa de penele gâştei, iar coşmarurile lor nu-s populate decât cu manuale, examinări teoretice şi… teste grilă.

La extrema cealaltă se află cei care la cunoaşterea legislaţiei devin rapid maeştri şi la care rezolvarea chestionarelor auto este o distracţie, dar care-i scot fire de păr alb instructorului, pe parcursul orelor de condus prin oraş.

Toată ştiinţa lor de carte dispare subit în intersecţia aglomerată, mai ales dacă la emoţiile care-i copleşesc se mai adaugă şi invectivele venite din partea vreunui şofer arţăgos, obişnuit să taxeze fără milă ezitările celor neîndemânatici din fire.

 

În atenţia candidaţilor

În “Monitorul Oficial” a fost publicat Ordinul 110/2014 al MAI, destinat modificării şi completării Ordinului MAI 268/2010 privind procedura de examinare pentru obţinerea permisului de conducere.

Potrivit acestui nou act normativ, candidaţii (aspiranţii la calitatea de conducător auto) sunt persoane care au domiciliul ori (măcar!) reşedinţa în România sau care pot dovedi că studiază în ţara noastră de minimum 6 luni şi cer examinarea fie pentru pentru dobândirea permisului de conducere, fie pentru obţinerea dreptului de-a conduce vehicule dintr-o altă categorie.

La dificila probă a “oraşului”, în care sunt evaluate abilităţile şi aptitudinile practice ale candidatului care urmăreşte dobândirea dreptului de a conduce un vehicul destinat transportului de persoane – categoriile C, CE, C1, C1E, D, DE, D1, D1E, candidaţii vor trebui să nu pună în mişcare autovehiculul mai înainte de a fi verificat vizual starea anvelopelor, starea piuliţelor care fixează roţile, a suspensiilor, a parbrizului şi ştergătoarelor, a lichidului de răcire, a uleiului de motor, a semnalizărilor şi farurilor.

Candidatul trebuie să se asigure că din autovehiculul folosit la examinare nu lipsesc triunghiurile reflectorizante, stingătorul de incendii şi nici trusa sanitară. De asemenea, candidaţii mai trebuie să cunoască şi să monitorizeze în timpul mersului aparatura de bord.

Pentru orice omisiune îi paşte depunctarea. Ei pot verifica aceste elemente în ordinea pe care-o doresc. Important este să nu le scape nimic înainte de-a pleca la drumul la capătul căruia se va decide dacă sunt apţi sau nu să conducă autovehicule din categoriile amintite!

Conform noilor ştiri juridice, testarea aptitudinilor, abilităţilor şi a cunoştinţelor se va realiza de către serviciul public comunitar într-a cărui rază de competenţă îşi are aspirantul la calitatea de şofer reşedinţa ori domiciliul. Sau acolo unde este localizată instituţia de învăţământ, dacă-i vorba despre un străin venit să-şi desăvârşească studiile pe meleagurile noastre.

Este necesar să se stabilească, fără dubii, dacă o persoană venită din străinătate are dreptul de-a fi examinată în România. În acest scop candidatul va trebui să dea o declaraţie pe proprie răspundere din care să reiasă că locuieşte minimum 185 de zile anual la o adresă de pe raza de competenţă a serviciului public comunitar sau că deşi locuieşte, alternativ, în diferite locuri (aferente spaţiului comunitar) şi lucrează într-o altă ţară UE, se întoarce periodic la o anume adresă de pe raza de competenţă teritorială a serviciului public ce asigură examinarea, din pricina existenţei unor legături personale cu adresa respectivă.

Alte două situaţii care permit examinarea în România (se dă, şi aici, o declaraţie pe proprie răspundere) sunt: (1) cazul în care candidatul se află la studii, aici, de cel puţin 6 luni (el va trebui să menţioneze instituţia de învăţământ frecventată – neapărat aflată pe raza de competenţă teritorială a serviciului public comunitar, precum şi adresa la care e cazat) şi (2) cazul în care el locuieşte la o adresă arondată serviciului public comunitar, pentru realizarea unei activităţi pe durată prestabilită în ţara noastră, deşi locuieşte alternativ în diferite alte locuri, situate în alte state comunitare.

Aceste prevederi îşi au temeiul lor! Prea erau tentaţi unii „cetăţeni europeni” să călătorească care încotro pentru a-şi obţine permisul. Mulţi dintre românii mutaţi definitiv pe alte meleaguri preferau examinarea în România. Nu că s-ar intra mai uşor în posesia doritului permis. Motivul real este nivelul tarifelor, dar în legislaţia comunitară nu-s văzute cu ochi buni asemenea practici. Aşa că legislaţia naţională a fost adaptată în consecinţă!

 

Puncte forte şi puncte slabe

Şoferii începători proveniţi din rândurile candidaţilor care-au promovat la proba teoretică cu punctaj maxim, dar la proba traseului („oraşul”) au fost mediocri îşi refuză rareori plăcerea de-a spune că-n zadar eşti un potenţial as al volanului dacă nu poţi obţine punctajul minim necesar la „sală”.

În schimb, satisfacţia şoferilor cu talent nativ dar, totodată, traumatizaţi în trecut de testele grilă şi de cursul de legislaţie este să dovedească tuturor că pe stradă nu-i ca-n manuale.

Mai există o categorie de candidaţi. Ultimii şi… cei din urmă! Ei sunt corigenţi atât la teorie cât şi la practică. Se căznesc de câte 10-15 ani să obţină permisul auto, fiind cunoscuţi ca nişte cai breji de către instructori şi examinatori. Au participat la nenumărate examinări. Singurul lor punct forte? Au o ambiţie feomenală. Dar soarta le-a fost mereu potrivnică! Oare doar destinul să fie de vină?! Ba nu fac faţă la proba „oraşului”, ba se încurcă a mia oară la vreo întrebare banală din legislaţie.

Ce-ar trebui să facă, să le fie bine? Sincer?! Mai bine s-ar mulţumi să conducă… bicicleta! Teoretic, au dreptul de-a pedala pe oriunde, cu mici excepţii. Dar, în practică, ar fi mai nimerit să se deplaseze pe drumurile publice doar ca pasageri. Sau… pe marginea lor, ca pietoni!