Raportări contabile ce trebuie depuse până la data de 18 august 2014


146_8736x5824_all-free-download.com_11764147-768x335

În acest an, operatorii economici care înregistrează o cifră de afaceri mai mare de 220.000 lei vor depune raportările contabile până la data de 18 august 2014, prevederea aplicandu-se inclusiv subunităţilor deschise în România de societăţi rezidente în state aparţinand Spaţiului Economic European, indiferent de exerciţiul financiar ales.

Modul de raportare contabilă la 30 iunie se aprobă anual prin ordin al Ministerului Finanţelor Publice, astfel, în acest sens a fost emis Ordinul MFP nr. 936/2014 pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici, care a fost publicat în Monitorul Oficial nr. 540 din 21 iulie 2014.

Conform noilor reglementări, sunt şi câteva categorii de firme care nu vor depune raportările contabile la 30 iunie 2014. Este vorba despre operatorii economici care:

  • nu au desfăţurat activitate de la data infiinţării până la 30 iunie 2014;
  • s-au aflat în inactivitate temporară pe tot parcursul semestrului I din 2014;
  • s-au înfiinţat în cursul anului 2014;
  • se află în curs de lichidare.

De asemenea, în actul normativ se precizează ca anumite instituţii nu vor depune raportările contabile în termenii şi condiţiile valabile pentru operatorii economici, ci conform reglementărilor ce urmează a fi emise de Banca Naţională a Romaniei, respectiv de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

Actul normativ stabileşte că operatorii economici vor întocmi şi vor depune la unităţile teritoriale ale MFP raportări contabile la 30 iunie 2014 care cuprind următoarele formulare:

  1. Situaţia activelor, datoriilor şi capitalurilor proprii (cod 10);
  2. Contul de profit şi pierdere (cod 20);
  3. Date informative (cod 30).

Raportările contabile la 30 iunie 2014 se depun până cel târziu 18 august la unităţile teritoriale ale MFP, în format hârtie şi în format electronic sau numai în forma electronică pe portalul juridic www.e-guvernare.ro, având ataşată o semnatură electronică extinsă.

Totodată, cei care nu vor depune raportările contabile până la data de 18 august vor fi sancţionaţi contravenţional, cu amenzi ce pot ajunge până la 5.000 de lei