Curtea Constituţională (CC) a admis parţial sesizarea privind Legea parteneriatului public-privat, stabilind că este neconstituţional un singur articol din aceasta, respectiv cel ce introduce posibilitatea modificării unilaterale sau a rezilierii contractului de către partenerul public.

Prin alte cuvinte, Judecătorii CC au declarat constituţional articolul 38 al actului normativ, potrivit căruia, din motive excepţionale legate de interesul naţional sau local, după caz, partenerul public poate, cu notificarea prealabilă a partenerului privat şi a societăţii de proiect, modifica unilateral anumite prevederi ale contractului de parteneriat public-privat sau denunţa unilateral contractul de parteneriat public-privat, în condiţiile legii. Posibilitatea de modificare unilaterală a contractului este permisă dacă “a fost inclusă în documentaţia de atribuire într-o modalitate clară, precisă şi neechivocă şi fără a se altera natura generică a contractului iniţial sau în orice altă situaţie de modificare unilaterală a contractului prevăzută de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, cu modificările şi completările ulterioare, care se aplică în mod corespunzător”, publicată în Monitorul Oficial nr. 418 din 15 mai 2006

În cazul în care modificarea ori denunţarea unilaterală a contractului îi aduce un prejudiciu, partenerul privat are dreptul să primească o despăgubire, stabilită potrivit prevederilor normelor de aplicare, modalitatea de determinare fiind prevăzută în contractul de parteneriat public-privat.

Argumentul de bază al contestaţiei vizează modalitatea în care pot fi reziliate contractele încheiate între partenerul public şi partenerul privat.

Autorii contestaţiei reclamă formularea ambiguă a textului de lege, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, dar şi nerespectarea normelor de tehnică legislativă.