Prelungirea contractelor de închiriere a caselor de stat


1

Durata contractelor de închiriere pentru locuinţele din proprietatea statului a fost din nou prelungită, prin ordonanţă de urgenţă aprobată de către Guvern.

În ordonanţa redactată de Ministerul Administraţiei Publice a fost propus ca termenul de valabilitate a acestor contracte să fie extins cu cinci ani, cu argumentul că neadoptarea acestei decizii ar putea avea consecinţe grave asupra nevoilor locative ale chiriaşilor aflaţi în aceste imobile.

Durata contractelor de închiriere a fost prelungită de drept pentru o perioadă de cinci ani, în 2004. Astfel la data expirării termenului, locatarii au continuat însă să folosească locuinţele, iar în 2009 termenul a fost extins cu încă cinci ani, până la 19 mai 2014.

Potrivit noutăţilor legislative, în nota de fundamentare a ordonanţei aprobate de Guvern se arată că termenul este prelungit şi ca urmare a solicitărilor de la primării, “pentru a preîntâmpina ca această situaţie să nu degenereze într-o problemă socială”.