„Până la 40% dintre liniile feroviare ar putea fi desfiinţate. În loc vor răsari şosele noi sau piste pentru biciclete!”, spunea azi un călător, în tren. Să fie doar un zvon? Nu, este o strategie de eficientizare!

Ştirile juridice spun că, la Guvern, s-a analizat un Memorandum vizând adoptarea unor „măsuri pentru eficientizarea sectorului de transport feroviar, necesare pentru aprobarea Master Planului General de Transport al României”.

Pompos nume are Memorandumul în cauză!  Dar conţinutul său e plin de jale. Fiindcă situaţia drumurilor de fier e deplorabilă.

Du-mă acasă, măi tramvai

S-au desfiinţat uzine aducătoare de venituri salariale pentru milioane de cetăţeni. Au crescut, în loc, luxoase hipermarket-uri. Sus consumul! Nu mai producem de niciunele, doar importăm, cumpărăm, trăim pe datorie.

Acum, au intrat în colimator căile ferate. Vor apărea, în loc, tronsoane de tramvai uşor, căi rutiere (pentru transportul de călători) şi… piste pentru biciclete. Să fie piste! Ce contează că bicicliştii sunt o minoritate? Sau că, adeseori, drumurile de fier sunt paralele cu căile rutiere? Vom avea câte două drumuri paralele. După cum şi politica poate fi paralelă cu interesul naţional!

Dezastrul a fost îndelung pregătit. Călătoritul „pe blat” sau „cu naşul” ar fi trebuit să fie sancţionat dur, la vreme! România nu-i săracă. Doar abundă hoţii şi „blatiştii”. Se mai întreabă cineva de ce şi vârfurile politice tind să fie aidoma? Cum e turcul, e şi pistolul!

Dacă industria românească îşi va reveni vreodată (n-ar fi exclus, dacă statul n-ar mai chinui-o prin fiscalitate), producătorii români nu-şi vor mai trimite producţia la export cu marfarul. Vor folosi… bicicleta şi tramvaiul uşor, conform noii strategii. Va fi o mare de biciclete, ca-n Tailanda. Măcar de-am avea noi antreprenoriatul şi afacerile de succes de acolo!

Dar nu, noi mergem cu paşi triumfali spre lumea a treia. În vreme ce ţările avansate caută să folosească tot mai des alternative de transport ecologice, trenul fiind una dintre variantele convenabile pentru decongestionarea drumurilor naţionale şi economisirea energiei, noi dăm frâu liber distrugerii unor lucruri clădite de naţiunea română (nu de comunişti, cum se spune!) cu uriaşe sacrificii.

Care sunt motivele invocate pentru propunerea de desfinţare a cel puţin un sfert dintre liniile feroviare? Lipsa banilor, dar şi concepţia, împărtăşită şi de Comisia Europeană, că reţeaua de transport feroviar trebuie modelată în sensul reducerii „la un nucleu sustenabil”.

Adică nu ne mai permitem o reţea vastă de cale ferată. Industria s-a redus, populaţia a scăzut. Numărul de automobile a crescut! Se mai spune că nu putem primi sprijin financiar de la FMI ori de la CE decât dacă respectăm condiţiile impuse (reducerea reţelei feroviare şi creşterea eficienţei), care-n acest caz poate înseamna înlocuirea locomotivei diesel cu… bicicleta. Sau, în cel mai bun caz, cu vreo drezină („tramvai uşor”).

Cine e de vină? FMI şi CE, care solicită „desfiinţare pentru eficientizare”? Sau acarul Păun?

Oricine! Numai noi, cetăţenii şi aleşii noştri, suntem imaculaţi. De vină este cine a creat situaţia prezentă!

În ultimii 25 de ani, numărul de călători cu trenul s-a redus cu 90%. Călătoria cu trenul, dar fără bilet, a fost tradiţie naţională. „Naşii” încasau banii murdari (nici „blatiştii” nu-s prea curaţi!). Un procent gras din sumele colectate ajungea, pesemne, şi la alţi naşi, mai sus-puşi, care închideau ochii.

Liniile au devenit nerentabile. În infrastructură nu se mai investea, căile de rulare şi vagoanele (82% mai vechi de 25 de ani) se degradau, neîngăduind viteze mari, producând întârzieri. Călătorii iritaţi îşi găseau alte alternative (merge şi cu autobuzul). Căile ferate înregistrau pierderi. Se anticipează continuarea declinului! Aşa s-au născut planurile radicale, de redimensionare a reţelei feroviare.

Conform Memorandumului, salvarea poate veni de la un program legislativ prin care reţelele primare (de importanţă naţională), redimensionate la 60% din extinderea actuală, dar cu 90% din nivelul actual de călători, vor primi subvenţii şi compensări.

Reţelele secundare vor fi închiriate. Sau cedate autorităţilor locale, care le vor finanţa. Dacă vor putea! În cazul traseelor care n-au putut fi cedate/închiriate, din lipsa doritorilor, şinele vor fi demontate (numai să nu fie furate!) dar terenurile aferente vor rămâne-n proprietate publică. Va rămâne nădejdea reconstruirii, într-un  viitor mai luminos decât prezentul.

Toleranţa autorităţilor a fost nejustificată faţă de cei care-au păgubit căile ferate. La rândul său, mafia fierului vechi a prins curaj, sustrăgând neobosită cabluri electrice sau şine.

La transportul de marfă, volumul traficului s-a stabilizat şi chiar a mai crescut, semn că industria a început să se mai revigoreze.  Este, însă, mai redus cu 70% faţă de 1990. Tot de transportul de călători depinde întreţinerea infrastructurii feroviare. Din nefericire, e greu de crezut că nu se va desfiinţa, curând, o parte din reţea, conform propunerilor Memorandumului.

La ritmul actual al reînnoirilor infrastructurii feroviare, ne-ar trebui 400-800 de ani pentru reabilitarea completă. La natalitatea actuală, însă, nici nu mai ştim dacă, peste 400 de ani, va mai exista neamul românesc.

Oricum, România nu va rămâne nelocuită! La început de an veneau ştiri din China: acolo se vor construi mii de kilometri de cale ferată nouă, cu investiţii de zeci de miliarde de euro. Din zece trenuri chinezeşti, unul e de mare viteză. La alţii se poate!

Bilete scumpe, viteză de căruţă

Viteza medie de deplasare în reţeaua CFR era de 60 km/h în 1990. Am evoluat! În 2012 aceasta era de 45 km/h pentru călători şi… 23 km/h pentru marfă. Începem, acum, să pricepem de ce se propune, necenzurat, prin Memorandum, înlocuirea liniilor feroviare păguboase cu piste pentru biciclişti. Bicicleta e mai rapidă. Şi ecologică!

Tarifele de transport? Umflate! Buzunarele românului? Leşinate! Nu sunt bani, se spune, pentru întreţinerea căilor ferate la actuala dimensionare. Totuşi, au existat fonduri pentru construirea unor autostrăzi (edificate la costuri nemaiauzite în lume) care, de utile şi neterminate ce sunt, rămân pustii.

S-a cheltuit enorm şi pentru drumuri montane (Transalpina e splendidă, nimic de zis) dar nesigure şi cu utilitate economică scăzută, pe care nu se circulă decât 6 luni pe an. Se vor desfiinţa linii feroviare, aşa cum s-au mai desfiinţat şcoli şi spitale… nerentabile.

Trenul reformei merge mai departe. CFR vă urează „călătorie plăcută”! Destinaţia? Necunoscută!

Încă mai avem căi ferate. Curând ar putea deveni… căi furate!