La fiecare sfârşit de an salariaţii din sectorul bugetar aşteaptă nerăbdători noutăţile legislative! Sunt notorii de acum marile reduceri din 2010 ale veniturilor acestei categorii numeroase de salariaţi. Mulţi dintre ei nu şi-au revenit nici acum.

„Toate-s vechi şi noi sunt toate!” Aşa suntem înclinaţi să spunem atunci când, întorcând o filă de istorie, evocăm contextul ce-a determinat, în 1931-1933, celebrele „curbe de sacrificiu”. Acum, ca şi atunci, statul se îndatora în condiţii nu tocmai avantajoase. Numai că măsurile de atunci, completate de ocrotirea întreprinzătorilor autohtoni, au dat roade şi economia s-a înzdrăvenit în doar câţiva ani.

Rămâne în memoria colectivă şi modul în care Nicolae Iorga, prim-ministru la vremea respectivă, a răspuns revendicărilor unor mici slujbaşi, veniţi la vila sa de pe malul mării, spre a deplânge faptul că nu mai aveau pâine pe masă.

Într-un mod neaşteptat de dur, prin comparaţie cu imaginea pe care mitologizarea istoriei a creat-o marelui nostru savant, acesta le-a dat de înţeles că valurile înspumate ale mării, aflate la doi paşi, ar putea să le astâmpere foarte uşor şi definitiv toată disperarea.

Pentru un politician actual un asemenea îndemn ar însemna pierderea unui important capital politic, mai ales când urmează un an electoral. Toate guvernele de după 2008 n-au încercat alte soluţii de salvare decât îndatorarea ţării. Deşi se vede bine că unele ţări europene sunt aproape de scufundarea în mlaştina de datorii şi dobânzi!

 

Grele-s curbele de sacrificiu!

Dacă ne-am fi încumetat la tăieri bugetare şi la disponibilizări, întinzându-ne cu cheltuielile doar atât cât ne e plapuma (orice antreprenor aşa ar fi procedat!) exista riscul unor mari frământări sociale, dar poate că bilanţul actual ar fi arătat mai bine. La noi trebuie să se scufunde toţi pasagerii corăbiei, doar pentru a mai prelungi agonia câtorva. Guvernele noastre au încercat, fiecare cum a putut, „să împace şi capra şi varza” în contabilitate; să nu supere pe nimeni prea tare, afectând viitorul tuturor.

Să prelungească situaţia precară, bucurându-se de avantajele guvernării, pasând, la final, responsabilităţile succesorilor la conducerea ţării. Pe această linie s-au încadrat noutăţile legislative ale ultimilor ani, în ceea ce priveşte stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar.

La 31.12.2013 îşi încetează aplicabilitatea OUG 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar iar situaţia nu putea fi lăsată nereglementată pentru anul viitor. Deşi sunt voci care spun că impulsionarea cheltuielilor publice aduce o relansare economică, realitatea este că atunci când eşti, ca stat sau ca persoană, aproape îngropat în datorii, cheltuielile suplimentare (de consum, nu cele de investiţie!) sunt ultimul lucru de care ai mai avea nevoie.

Totuşi statul nu-şi poate lăsa slujbaşii să piară prin inaniţie. Aşa că în ciuda politicii de îngheţare salarială care a marcat cei 5 ani post-criză, există categorii de bugetari ce trebuie susţinute, cum ar fi medicii rezidenţi şi cadrele didactice.

Încă de astă-vară ministrul muncii condiţiona o posibilă majorare a salariilor bugetarilor de creşterea economică, pentru că, să nu uităm niciodată, lefurile lor depind tot de performanţele mediului privat şi… de unde nu este nimeni nu poate cere!

 

Noutăţi legislative. Vor îngheţa salariile în această iarnă?

În scopul clarificării situaţiei salarizării bugetarilor în anul care vine dar şi al stabilirii unor măsuri fiscal-bugetare având ţelul de a diminua alte categorii de cheltuieli, a fost emisă OUG 103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice. Actul normativ menţionat poate fi consultat în „Monitorul Oficial” nr. 703/2013.

La o primă lectură, noua reglementare apare ca fiind destul de alambicată. Dar încă din conţinutul primelor articole reiese că pentru marea majoritate a bugetarilor schimbările în ceea ce priveşte salarizarea nu vor fi cele aşteptate. Moş Crăciun se pare că va fi zgârcit anul acesta! Doar celor mai mici de vârstă le va aduce câte ceva, după cum vom vedea. Nu mult!

La art. 1 ni se spune că în 2014, cuantumul brut al salariilor de bază de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice rămâne la nivelul din decembrie 2013, în măsura în care personalul lucrează în condiţii identice şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare aferenţi claselor de salarizare prezentaţi în anexele Legii 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice. Semne bune anul are ? Încă mai are, chiar şi cu astfel de noutăţi legislative !

Pentru majoritatea bugetarilor, la anul nu vor fi schimbări majore faţă de luna decembrie 2013 în ceea ce priveşte salariile de bază. Şi nici măcar modificări minore ale remuneraţiei. Salariile de bază se vor menţine… pe linia de plutire.

Bine, măcar, că nu vor mai scădea. Să mulţumim… Cui ? Guvernului ?! Mai degrabă creditorilor internaţionali! Cei ce fac câteodată şi regulile jocului. Nu ne plac prea mult regulile lor? Atunci ar trebui să ne descurcăm pe cont propriu! Problema e că am uitat demult cum e să strângi cureaua şi în loc să reducem cu adevărat cheltuielile, noi preferăm să sporim fiscalitatea ori salariul minim. Dar aici e o altă problemă.

Totuşi prevederea expusă nu se aplică tuturor bugetarilor fără deosebire. Nu degeaba strigau guvernanţii deunăzi, nu “ca din gură de şarpe” ci, parcă, de frica unor voturi pierdute în alegeri, că “salariile bugetarilor nu vor îngheţa la anul!”.

Chiar dacă ianuarie e o lună în care, cu sau fără neadevărurile rostite de politicieni, tot îngheaţă apele, trebuie spus că vor fi bugetari ale căror salarii se vor mări puţin, cu maximum 10 procente (faţă de decembrie 2013). Cel puţin de această dată se pare că guvernanţii se vor ţine de cuvânt.

Sigur, vor îngheţa şi apele. Să sperăm că nu şi-n calorifere!

 

Măriri salariale pentru dascălii cu vechime mică

Să precizăm şi cine vor fi beneficiarii măririlor de salariu de bază! Se vor bucura de o mărire de până la 10%, conform art. 2, dascălii ce activează în învăţământul universitar şi preuniversitar, cu condiţia să nu aibă o vechime mai mare de 6 ani “în sistem”. Adevărul este că remuneraţia  personalului didactic tânăr se află în domeniul derizoriului. Principalii dezamăgiţi de noua prevedere? Cadrele didactice cu o vechime de peste 6 ani!

În salariul de bază (aferent lui decembrie 2013) supus măririi, sub criteriile expuse anterior, intră salariul de încadrare dar şi indemnizaţia pentru învăţământ special, indemnizaţia de conducere ori indemnizaţia dascălilor ce sunt, simultan, şi diriginţi de clasă.  Tot cu maximum 10% va creşte şi valoarea sporurilor şi indemnizaţiilor ce nu intră în alcătuirea salariului de bază.

Pot apărea situaţii în care deşi un oarecare cadru didactic a promovat într-un grad superior, salariul său de bază va scădea în loc să crească. Într-un asemenea bizar context, OUG 103 stabileşte că va fi păstrată remuneraţia anterioară, mai avantajoasă, atunci când condiţiile sunt identice.

Tot constantă va rămâne şi valoarea de referinţă. Reamintim că valoarea de referinţă este egală cu 600 de lei şi serveşte la calcularea salariului de bază, laolaltă cu coeficientul de ierarhizare (care, la rândul său, e dependent de funcţie).

Cu matematica şi formulele de calcul nu sunt probleme, printre profesori. Problemele apar când, în sfidarea logicii politicianiste, după 3-4 facturi plătite şi 10 zile trecute de la încasarea salariului, profesorul îşi dă seama că până la următoarea plată trebuie să consume doar ceai şi covrigi!

 

Veşti bune pentru medicii rezidenţi

Realitatea este că un tânăr român ar trebui să fie animat de o adâncă dragoste pentru meseria de dascăl pentru a mai lucra în actualele condiţii de subremunerare şi de suprasolicitare (fiindcă nici elevii nu au milă!) oferite de sectorul învăţământului public.

La rându-i, un tânăr medic mai trebuie să fie şi patriot, pentru a rămâne aici, pe o leafă care-i asigură cu greu cele necesare traiului, în vreme ce foştii săi colegi câştigă mii de euro peste hotare!

Probabil puşi pe gânduri de fenomenul exodului medicilor peste graniţe, guvernanţii s-au gândit, ca, odată cu celelalte noutăţi legislative oferite de către OUG 103, să ofere ceva şi pentru a-i motiva pe tinerii medici rezidenţi să nu mai îngroaşe rândurile exilului.

Dacă dintre profesori şi învăţători sunt vizaţi de mărire cei cu o experienţă profesională mai mică de 6 ani, în cazul medicilor rezidenţi noutăţile legislative îmbucurătoare vor veni pentru cei ce au un salariu brut de sub 3.000 lei (fără gărzile efectuate), conform art. 18 (1). Lor le e rezervată o bursă de rezidenţiat de 670 de lei. Vor fi, astfel, mai motivaţi să nu mai “roiască” înspre Apus? Vom vedea!

Nu e mult dar suma-i neimpozabilă ! Nici contribuţii sociale nu se reţin din bursă. Ne întrebăm: pentru câtă vreme, văzând că guvernanţii s-au pus să impoziteze cam “tot ce mişcă-n ţara asta”, nu doar “râul, ramul” dar şi stâlpii de pe drum? Nu e nicio glumă, din păcate!

Art. 22 din OUG 103/2013 se referă la situaţia deloc fericită în care se află S.N. Transport Feroviar de Marfă. Se face referire la viitorii disponibilizaţi de la “CFR Marfă” cărora, prin abatere de la prevederile OG 29/2013, li se va acorda un venit (lunar) de completare.

La art. 23 se menţionează compensaţiile ce vor fi solicitate Ministerului Transporturilor de către operatorii de transport feroviar public de călători, destinate a fi utilizate în: achitarea obligaţiilor în curs către administratorul infrastructurii feroviare publice ori pentru plata preţului energiei electrice aferent lunii anterioare dar şi pentru achitarea obligaţiilor curente către bugetul asigurărilor sociale de stat ori la bugetul fondului naţional de asigurări de sănătate.

 

La stat nu stai degeaba. Dar nici nu progresezi

Viaţa de slujbaş al statului nu îţi oferă întotdeauna – şi în unele cazuri sub niciun chip – satisfacţiile şi nivelul de succes pe care ţi l-ar putea aduce implicarea într-o activitate în care eşti as, ţinând de libera iniţiativă . Pe de altă parte, libera iniţiativă presupune riscuri la care un bugetar, obişnuit să îşi primească lunar tainul, nu se gândeşte niciodată.

Sloganul bugetarului, ca şi al pensionarului este: “Statul nu dă niciodată faliment. Aşa că, orice s-ar întâmpla, eu tot îmi voi primi banii. Mi se cuvin!” Funcţionarul public mai ştie şi că riscă foarte puţin concedierea, orice prejudicii ar aduce. Nu tot aşa gândeşte şi angajatul din sectorul privat ori patronul său, cei care duc, precum miticul Atlas, toată povara ţării, asigurând inclusiv salariile bugetarilor!

Bugetarul îşi repetă mantra de autoîncurajare (“Eu tot îmi primesc banii!”) ori de câte ori se iveşte spectrul intrării Statului în incapacitate de plată, ca urmare a unor cheltuieli publice nesăbuite. Avem nevoie cu toţii de justiţie, de servicii medicale, de şcoli, de o bună aplicare a legilor şi, uneori, chiar de armată. Pentru toate acestea trebuie să existe personal bugetar. Asta nu înseamnă că-i bine ca jumătate ori 1/3 din populaţia activă să lucreze la stat!

Vedem bine că aparatul bugetar al României este supradimensionat, că de aceea slujbaşii statului sunt subremuneraţi (există şi excepţii!), dar noutăţile legislative care să anunţe măsuri salutare (precum externalizarea corectă a unor servicii publice ori stimularea reală a micului antreprenoriat, spre a crea locuri de muncă independente de stat) se lasă aşteptate!