Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost învestită cu soluţionarea recursului în interesul legii ce vizează următoarea problemă de drept:
Dacă modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii prin Legea nr. 218/2020 se aplică şi situaţiilor juridice noi (cesionarea unor părţi sociale peste limita de 51%) care au la bază acorduri de finanţare încheiate anterior intrării în vigoare a art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017.
În practica judiciară, într-o primă orientare jurisprudenţială s-a reţinut că dispoziţiile art. 61 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017, introduse prin Legea nr. 218/2020, în vigoare de la 2 noiembrie 2020, sunt aplicabile şi situaţiilor juridice noi [cesionarea unor părţi sociale peste limita prevăzută de art. 61 alin. (1) menţionat, de către beneficiarii Programului “Start – up Nation – Romania”] care au la bază acorduri de finanţare aflate în perioada de implementare şi monitorizare încheiate anterior datei de 2 noiembrie 2020.
În cea de-a doua orientare jurisprudenţială s-a reţinut că modificările aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 prin Legea nr. 218/2020, începând cu 2 noiembrie 2020, nu se aplică situaţiilor juridice noi care au la bază acorduri de finanţare aflate în perioada de implementare şi monitorizare încheiate anterior, întrucât s-ar încălca în mod flagrant prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi ale art. 6 din Codul civil, prevederi legale care consacră principiul neretroactivităţii legii civile.
Prin Decizia nr. 7/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 633/2025, ÎCCJ admite recursul în interesul legii şi stabileşte că dispoziţiile art. 61din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 10/2017 pentru stimularea înfiinţării de noi întreprinderi mici şi mijlocii, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 218/2020, sunt aplicabile în cazul înstrăinărilor de părţi sociale intervenite după intrarea în vigoare a acestui articol, chiar dacă acordul de finanţare a fost încheiat anterior.