Curtea Constituțională a României a fost sesizată cu o excepție de neconstituționalitate privind dispoziţiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se arată că dispoziţiile criticate sunt neclare deoarece nu instituie niciun reper temporal în ceea ce priveşte perioada în care debitoarea are raporturi de muncă sau de prestări servicii cu anumiţi angajaţi/clienţi şi nici perioada sau durata de timp la care se raportează “preluarea” clienţilor sau a angajaţilor de către persoana căreia i se atrage răspunderea solidară.

Textul criticat îngrădeşte dreptul la muncă al persoanelor disponibilizate de către o societate aflată în insolvenţă, prin interdicţia mascată impusă acestora de a se angaja la o societate afiliată cu cea aflată în insolvenţă.

Curtea constată că dispoziţiile art. 25 alin. (3) lit. c) din Codul de procedură fiscală încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) întrucât sunt lipsite de claritate şi precizie şi generează aplicare discreţionară şi abuz ce afectează implementarea unitară a prevederilor legislaţiei fiscale şi stabilirea corectă a creanţelor fiscale.

Prin Decizia nr. 49/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 237/2025, CCR admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că soluţia legislativă cuprinsă în art. 25 alin. (3) lit. b) şi c) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, care nu precizează criteriile necesare constatării îndeplinirii condiţiilor ce atrag răspunderea solidară a persoanei juridice, este neconstituţională.