Înalta Curte de Casației și Justiție a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept:
Dacă dispoziţiile art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 pot fi interpretate în sensul că angajatorul poate fi obligat la emiterea voucherelor de vacanţă chiar şi în lipsa prevederii în buget a sumelor cu acest titlu.
În practica judiciară s-a reținut că dispoziţiile legale în discuţie sunt aplicabile instituţiilor publice din sistemul bugetar care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă şi prevăd în mod concret limitele şi condiţiile în care se acordă tichete de vacanţă, în sensul că voucherele de vacanţă se acordă în limita sumelor prevăzute distinct cu această destinaţie în bugetele proprii.
Într-o a doua orientare jurisprudenţială au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti prin care au fost admise cererile privind obligarea angajatorilor – unităţi spitaliceşti la plata drepturilor băneşti corespunzătoare voucherelor de vacanţă cuvenite pentru anii 2019 – 2020, în cuantum de 1.450 lei.
Prin Decizia nr. 2/2025, publicată în Monitorul Oficial nr. 137/2025, ÎCCJ a admis sesizarea și a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 1 alin. (2), (24) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009 privind acordarea voucherelor de vacanţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 94/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin art. I din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 107/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene, voucherele de vacanţă se acordă în limitele sumelor prevăzute cu această destinaţie în bugetul de stat sau, după caz, în bugetele locale, pentru unităţile din sistemul bugetar.