OUG nr. 1/2025 prevede unele măsuri pentru organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 şi alegerilor locale parţiale din anul 2025.
Pentru cele două scrutine va fi utilizată aceeași infrastructură electorală pentru asigurarea fluidității, transparenței și corectitudinii procesului de votare.
Sunt stabilite termene și măsuri logistice privind înregistrarea alegătorilor cu domiciliul sau reședința în străinătate, atât la secția de votare, cât și cu opțiunea ”vot prin corespondență. Începând cu a treia zi de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență a Guvernului, alegătorul care doreşte să voteze în străinătate se poate înregistra în Registrul electoral ca alegător în străinătate, prin intermediul unui formular on-line, aflat pe site-ul Autorității Electorale Permanente.
În acest formular vor înscrie următoarele date: numele, prenumele, codul numeric personal, localitatea și statul unde optează să voteze, la care anexează copia scanată sau fotografia actului de identitate. Exercitarea dreptului de vot la o secție de votare din străinătate nu este condiționată de înregistrarea în Registrul electoral ca alegător în străinătate.
Ca noutate legislativă, la alegerile pentru preşedintele României și la alegerile locale parțiale în ziua de duminică, 4 mai 2025, votarea începe la ora locală 7:00 și se încheie la ora locală a României 21:00. Votarea în străinătate se desfășoară și pe parcursul zilelor de vineri și sâmbătă imediat anterioare zilei votării. În ziua de vineri și în ziua dc sâmbătă, votarea începe la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00. În ziua de duminică, votarea începe la ora locală 7.00 și se încheie la ora locală 21.00, dar nu mai târziu de ora locală a României 21:00.
Alegătorii care la ora 21:00 se află la sediul secției de votare, precum și cei care se află la rând în afara sediului secției de votare pentru a intra în localul de vot pot să își exercite dreptul de vot până la ora locală 23:59.
Ordonanța de Urgență stabilește, de asemenea, măsuri privind derularea campaniei electorale și o monitorizare mai riguroasă a publicității politice și de realizare a acesteia în condiții de transparență.
Iar încălcarea dispozițiilor constituie contravenție, dacă fapta nu a fost săvârșită în astfel de condiții încât să fie considerată, potrivit legii penale, infracțiune, și se sancționează cu amendă de la 15.000 lei la 50.000 lei.