Se va înființa Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul drogurilor și al adicțiilor!


În Monitorul Oficial nr. 1262/2024 a fost publicată OUG nr. 147/2024 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative.

Noi măsuri pentru combaterea fenomenului îngrijorător al traficului și consumului de droguri au fost aprobate de Guvern. Aceste soluții vin dintr-o perspectivă care nu se rezumă doar la aplicarea legii penale, ci pună un accent mai mare pe prevenție și pe asistența integrată a victimelor consumului de droguri, și în special a minorilor consumatori, care au nevoie de un sprijin special.

În acest scop, în urma consultărilor cu organizaţiile non-guvernamentale şi cu experţii din domeniu, va fi reformată arhitectura instituțională actuale în domeniu. Se are în vedere reorganizarea Agenției Naționale Antidrog (ANA), care funcționează în prezent la nivel de direcție în subordinea Ministerului Administraţiei şi Internelor, astfel încât componenta de asistență integrată a consumatorilor să intre în structura unităților sanitare publice, iar componenta de coordonare a politicilor antidrog să treacă în coordonarea directă a Prim-Ministrului, prin intermediul Cancelariei Prim-Ministrului.

Aceasta formulă este aliniată și la bunele practici europene, care ne arată că majoritatea organismelor coordonatoare a politicilor antidrog în Europa se află fie în subordinea Ministerului Sănătății, fie a unei structuri a Guvernului central.

Astfel, în cadrul Cancelariei Prim-Ministrului se va înființa Agenția Națională pentru Politici și Coordonare în domeniul drogurilor și al adicțiilor, care va prelua atribuțiile funcționale ale Agenției Naționale Antidrog privind prevenirea consumului ilicit de droguri și de concepție și coordonare, evaluare și monitorizare, la nivel național, a politicilor în domeniul prevenirii consumului ilicit de droguri.