Înalta Curte de Casațiie și Justiție a fost sesizată cu un recurs în interesul legii privind interpretarea unitară a unor dispoziții legislative.
Problema de drept vizează:
1. Dacă în virtutea restrângerii standardului intern vizând aplicarea legii penale mai favorabile (mitior lex) se poate considera că actele de procedură anterioare datei de 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei nr. 297/2018) pot avea efect întreruptiv de prescripţie, indiferent de stadiul procesual şi indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracţiuni de corupţie?
2. Dacă actele întrerupătoare de prescripţie ulterioare datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) pot întrerupe curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale?
Într-o primă orientare jurisprudenţială s-a reţinut că standardul intern privind mitior lex nu poate fi restrâns, astfel că art. 155 alin. (1) din Codul penal nu poate fi interpretat prin prisma hotărârilor preliminare ca împiedicând aplicarea în forma sa mai favorabilă, în mod retroactiv, în favoarea acuzatului. Sub acest aspect, unele instanţe au statuat expres că aplicarea considerentelor din Hotărârea Lin (Cauza C – 107/23) ar lăsa neaplicat standardul naţional de protecţie, având în vedere principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor, astfel cum este protejat în dreptul român, sub aspectul cerinţelor acestuia referitoare la previzibilitatea legii penale, inclusiv a regimului prescripţiei răspunderii penale.
În cealaltă orientare a jurisprudenţei instanţele au reţinut că aplicarea standardului intern mitior lex poate fi restrânsă, inclusiv conform practicii instanţei constituţionale şi a instanţei supreme, astfel că dispoziţiile art. 155 alin. (1) din Codul penal nu pot fi interpretate decât prin prisma hotărârilor preliminare, care împiedică aplicarea formei sale mai favorabile, în mod retroactiv, în favoarea acuzatului, ca lege penală mai favorabilă (mitior lex), ca urmare a unei “necesare puneri în balanţă” a standardelor concurente, nefiind nicidecum încălcată prezumţia Bosfor.
Prin Decizia nr. 16/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1229/2024, a fost admis recursul în interesul legii și s-a reținut că:
1. Actele de procedură emise anterior datei de 25 iunie 2018 (data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 25 iunie 2018 a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 297/2018) au efect întreruptiv al prescripţiei răspunderii penale, indiferent de valoarea prejudiciului, fără a fi necesară evaluarea în concret a unui risc sistemic de impunitate, în toate cauzele având ca obiect infracţiuni contra intereselor financiare ale Uniunii Europene şi infracţiuni de corupţie, numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este Codul penal sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare între 1 februarie 2014 şi 24 iunie 2018.
2. Actele de procedură pentru care există obligaţia legală de a fi comunicate suspectului sau inculpatului ulterior datei de 30 mai 2022 (data publicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2022) întrerup curgerea termenului de prescripţie a răspunderii penale numai cu privire la faptele comise începând cu data de 30 mai 2022 ori cu privire la faptele săvârşite anterior, numai dacă legea penală mai favorabilă stabilită în mod global potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 265 din 6 mai 2014 (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014) este Codul penal sau legislaţia specială conţinând dispoziţii penale în forma în vigoare începând cu data de 30 mai 2022.