Hotărârea nr. 1528/2024 prevede modificarea Hotărârii Guvernului nr. 435/2022 privind aprobarea unor programe de interes naţional pentru dezvoltarea serviciilor sociale pentru persoanele vârstnice.
Guvernul prelungește perioada de derulare a patru programe de interes național pentru îngrijirea persoanelor vârstnice, crește numărul de unități de îngrijire la domiciliu care pot fi înființate în cadrul programului, precum și cuantumul zilnic al finanțărilor.
Astfel, se prelungește de la 30 noiembrie 2024 până la 30 iunie 2027 perioada în care pot fi derulate patru programe de interes naţional pentru dezvoltarea de servicii sociale integrate destinate persoanelor vârstnice, după cum urmează:
⦁ Servicii comunitare la domiciliu pentru persoanele vârstnice dependente;
⦁ Servicii de acordare a hranei pentru persoanele vârstnice;
⦁ Centre de zi de asistenţă şi recuperare pentru persoanele vârstnice;
⦁ Servicii sociale de asistenţă comunitară pentru persoanele vârstnice.
Mai exact, aceste programe se pot derula pe o perioadă de doi ani de la data încheierii programelor de finanțare, dar nu mai târziu de 30 iunie 2027.
De asemenea, crește numărul de unități de îngrijire la domiciliu care pot fi înființate în cadrul programului, de la 30, la 41 și a numărului de servicii de distribuire a hranei, de la 30, la 50.
Potrivit noutăților, o altă modificare constă în majorarea cuantumului finanțării unității de îngrijire la domiciliu, de la 27 lei/oră, la 32 lei/oră, justificat de modificarea standardelor de cost pentru serviciile sociale.