În Monitorul Oficial nr. 1162/2024 a fost publicată Hotărârea nr. 1429/2024 pentru aprobarea Programului național de securitate a aviației civile.
Noul Program național de securitate a aviației civile (PNSA), care înlocuiește vechiul program stabilit prin Hotărârea de Guvern nr. 1193/2012, reflectă cerințele actualizate în materie de securitate aeronautică stabilite prin reglementările europene, adaptând atribuțiile și responsabilitățile instituțiilor și autorităților române pentru a corespunde noilor standarde și extinzând măsurile de protecție în domeniul aviației civile.
Astfel, noul PNSA va asigura aplicarea în România a tuturor standardelor europene în materie de securitate a aviației civile menționate la articolul 4 al Regulamentului (CE) nr. 300/2008 al Parlamentului European şi al Consiliului privind norme comune în domeniul securităţii aviaţiei civile, precum și a celor emise la nivelul Organizației Aviației Civile Internaționale.
Programul național de securitate a aviației civile stabilește organizarea sistemului național de securitate a aviației civile, cu definirea atribuțiilor și responsabilităților fiecărei entități, modalitatea de stabilire a unor măsuri de securitate mai stricte sau de acordare a derogărilor de la standardele de securitate aplicabile, precum și mecanismele de cooperare și comunicare atât cu organismele și organizațiile internaționale, cu statele membre ale Uniunii Europene sau cu state terțe, dar și cu mass-media
De asemenea, programul detaliază măsurile de securitate în domenii cheie precum securitatea aeroportuară, protecția aeronavelor, verificarea pasagerilor și bagajelor, securitatea mărfurilor și poștei, măsurile de securitate cibernetică, precum și gestionarea acțiunilor de răspuns la incidente de intervenție ilicită.
Totodată, prin noul program este instituită obligația pentru administratorii aerodromurilor, transportatori și pentru alte entități care aplică măsuri de securitate conform PNSA, să elaboreze și să notifice programele proprii de securitate către Autoritatea Aeronautică Civilă Română, în vederea verificării modalității în care acestea îndeplinesc cerințele prevăzute în reglementările europene specifice securității aviației civile, precum și în documentele emise la nivelul Organizației Aviației Civile Internaționale.