Ordinul nr. 181/2024 prevede procedura înmatriculării, înregistrării, radierii şi eliberării autorizaţiei de circulaţie provizorie sau pentru probe a vehiculelor.
Înmatricularea, autorizarea provizorie şi eliberarea unui certificat de înmatriculare se efectuează de autoritatea de înmatriculare în a cărei rază de competenţă proprietarii îşi au domiciliul, sediul sau, în cazul persoanelor fizice cu domiciliul în străinătate, reşedinţa, la solicitarea acestora.
Proprietarii de vehicule sau deţinătorii mandataţi sunt obligaţi să solicite înmatricularea acestora înainte de a le pune în circulaţie şi să solicite radierea lor din evidenţă, în cazurile prevăzute de lege, potrivit prevederilor prezentului ordin.
Potrivit legislației, în cazul schimbării oricăror date înscrise în certificatul de înmatriculare, proprietarul vehiculului este obligat să solicite autorităţii competente eliberarea unui nou astfel de document, în termen de cel mult 30 de zile de la data la care a survenit modificarea.
Înmatricularea şi autorizarea provizorie sau pentru probe a vehiculelor se consideră efectuate de la înscrierea acestor operaţiuni în Registrul naţional de evidenţă a permiselor de conducere şi a vehiculelor înmatriculate.
Odată cu înmatricularea ori autorizarea provizorie sau pentru probe, autoritatea competentă eliberează solicitantului certificatul de înmatriculare, autorizaţia de circulaţie provizorie ori pentru probe, împreună cu plăcuţele cu numărul de înmatriculare, provizoriu ori pentru probe aferent, după caz.