Înalta Curte de Casație și Justitție a fost sesizată în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: dacă, în interpretarea dispoziţiilor art. 1.108 alin. (2), art. 43, art. 41 alin. (3) şi art. 144 din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi, în caz afirmativ, dacă acest act necesită autorizarea instanţei de tutelă.

S-a reținut că prin modificările legislative intervenite ulterior a fost consacrată în mod expres, cu titlu de excepţie, numai facultatea minorului cu capacitate de exerciţiu restrânsă de a încheia acte de exercitare a dreptului de opţiune succesorală, sub forma acceptării moştenirii.

În privinţa minorului lipsit de capacitate de exerciţiu operează pe deplin norma de trimitere la materia instanţei de tutelă, respectiv la dispoziţiile art. 144 alin. (2) din Codul civil, care normează că: “(2) Tutorele nu poate, fără avizul consiliului de familie şi autorizarea instanţei de tutelă, să facă acte de înstrăinare, împărţeală, ipotecare ori de grevare cu alte sarcini reale a bunurilor minorului, să renunţe la drepturile patrimoniale ale acestuia, precum şi să încheie în mod valabil orice alte acte ce depăşesc dreptul de administrare.”

Prin Decizia nr. 58/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1128/2024, ÎCCJ a admis sesizarea și a reținut că în interpretarea dispoziţiilor art. 1.108 alin. (2), art. 43 alin. (3), art. 41 alin. (3) şi art. 144 din Codul civil, acceptarea expresă a moştenirii de către un minor lipsit de capacitate de exerciţiu reprezintă un act de dispoziţie şi necesită încuviinţarea instanţei de tutelă.