Au fost aduse modificări Legii sănătății!


Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii a fost modificată și completată de Legea nr. 265/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1081/2024.

Se prevede că UPU din spitalele regionale sau judeţene, cu avizul Comisiei interministeriale pentru suport tehnic şi cu aprobarea Ministerului Sănătăţii, pot sprijini UPU din spitalele judeţene aflate pe raza teritorială a altor judeţe, asigurând necesarul de medici de specialitate, după caz.

În acest sens se suplimentează numărul posturilor de medici în cadrul UPU care oferă sprijin, în condiţiile legii, astfel încât să permită acoperirea liniilor de gardă sau a turelor din UPU care urmează a fi sprijinite.

De asemenea, UPU din spitalele regionale sau judeţene pot asigura, pentru serviciile publice salvamont sau salvamont – salvaspeo, componenta operativă medicală necesară pentru misiunile de salvare specifice, în următoarele condiţii:
a) dispun de personal medical angajat care a dobândit competenţele necesare participării la aceste misiuni;
b) activitatea personalului medical face parte din norma de bază şi este retribuită conform legii, dacă normativul de personal permite;
c) pot asigura materialele sanitare necesare acestui tip de misiuni.

Potrivit noutăților legislative, certificarea personalului medical se realizează conform criteriilor stabilite de către Asociaţia Naţională a Salvatorilor Montani din România, Corpul Român Salvaspeo, sub coordonarea DSU.