ÎCCJ. Desemnarea administratorului judiciar


O dispoziție din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă a făcut obiectul unui recurs în interesul legii fiind sesizată ÎCCJ.

“În interpretarea şi aplicarea unitară a prevederilor art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014, prerogativa creditorului majoritar de desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar poate fi exercitată doar până la sau în cadrul primei adunări a creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea sau desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, ori aceasta subzistă şi ulterior acestui moment, în cazul în care adunarea creditorilor nu a hotărât confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.”

În practica judiciară, într-o primă opinie s-a considerat că prerogativa creditorului majoritar de a confirma/de a desemna un administrator sau lichidator judiciar poate fi exercitată doar până la data primei adunări a creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, indiferent dacă adunarea creditorilor a confirmat/a desemnat administratorul/lichidatorul judiciar. Art. 57 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 85/2014 se referă foarte clar la “prima şedinţă a adunării creditorilor” şi, drept urmare, prin această sintagmă, intenţia legiuitorului a fost de a fixa un termen procedural absolut, care atrage sancţiunea decăderii în caz de nerespectare.

Într-o a doua opinie s-a considerat că prerogativa creditorului majoritar de confirmare/desemnare a administratorului/lichidatorului judiciar poate fi exercitată şi ulterior primei adunări a creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar, în cazul în care adunarea creditorilor nu a confirmat/nu a desemnat administratorul/lichidatorul judiciar, şi că art. 57 alin. (3) din Legea nr. 85/2014 nu impune ca reper temporal maxim prima şedinţă a adunării creditorilor.

Prin Decizia nr. 14/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 1040/2024, a fost admis recursul în interesul legii și s-a stabilit că în interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 57 alin. (3), coroborate cu dispoziţiile art. 57 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă, prerogativa creditorului majoritar de desemnare a administratorului judiciar ori a lichidatorului judiciar poate fi exercitată cel mai târziu la data primei şedinţe a adunării creditorilor, având ca ordine de zi confirmarea/desemnarea administratorului/lichidatorului judiciar.