Noi reguli privind regimul armelor şi al muniţiilor!


Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor a fost modificată și completată de Ordonanța nr. 38/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 870/2024.

Actul normativ revizuiește unele prevederi ale Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor și al munițiilor, în conformitate cu legislația europeană, respectiv Directiva de punere în aplicare (UE) 2024/325 a Comisiei din 19 ianuarie 2024 de modificare a Directivei de punere în aplicare (UE) 2019/68 în ceea ce privește adâncimea minimă a marcajelor aplicate pe armele de foc și pe componentele esențiale și Directiva (UE) 2021/555 a Parlamentului European și a Consiliului din 24 martie 2021 privind controlul achiziționării și deținerii de arme.

Astfel, sunt introduse prevederi care stabilesc faptul că agenții și ofițerii de poliție din cadrul Ministerului Afacerilor Interne sunt exceptați de la absolvirea unui curs de instruire teoretică și practică pentru primirea autorizației de procurare a unei arme letale și neletale.

De asemenea, se reglementează funcționarea platformei online eARM în vederea simplificării și reducerii timpilor de așteptare pentru soluționarea diferitelor cereri, la nivelul Inspectoratului General al Poliției Române – Direcția Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

Astfel, persoanele interesate se vor putea adresa structurilor arme, explozivi și substanțe periculoase, fără să se mai deplaseze fizic la sediul poliției pentru depunerea diferitelor cereri. Mai mult, Registrul Național al Armelor și platforma online eARM se pot interconecta cu sisteme și baze de date ale instituțiilor sau autorităților publice (MAI, SRI, SIE, SPP, MAN, MAE, MF, MJ, Ministerul Public).

Potrivit noutăților, Ordonanța stabilește și tipurile de date, persoanele vizate, entitățile cărora le pot fi divulgate datele, scopul pentru care respectivele date cu caracter personal pot fi divulgate.