Ordonanța nr. 29/2024 prevede aprobarea şi implementarea Programului pentru stimularea întreprinderilor mici şi mijlocii “START UP NATION – ROMÂNIA” ediţia 2024, finanţat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educaţie şi Ocupare 2021 – 2027.
Bugetul Programului este asigurat din fonduri externe nerambursabile aferente Programului Educație și Ocupare 2021-2027 și depășește 446 milioane euro.
Programul START UP NATION va avea două componente:
•Pilonul I – Activarea potențialului antreprenorial al tinerilor, prin care se are în vedere asigurarea accesului la cursuri de formare în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale pentru 25.000 de persoane, minim 10% dintre acestea fiind peroane ce aparțin minorității rome.
•Pilonul II – Sprijin pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul persoanelor din grupul țintă, prin care se urmărește transmiterea de competențe antreprenoriale pentru un număr de 4600 de peroane care au domiciliul în regiunile mai puțin dezvoltate.
Pentru Pilonul I este alocat un buget de 295,7 milioane euro, din care 238 milioane reprezintă contribuția UE și peste 57,7 milioane euro, de la bugetul de stat, iar pentru Pilonul II, peste 150 de milioane euro, din care peste 127,8 milioane lei – contribuția UE, iar peste 22,5 milioane euro – de la bugetul de stat.
Din valoarea totală a bugetului Programului, minimum 85% reprezintă valoarea ajutoarelor financiare acordate beneficiarilor de ajutor de minimis și maximum 15% – valoarea financiară gestionată de administratorul schemei de ajutor, în scopul implementării Programului.
Programul se derulează pe o perioadă de maxim 5 ani, în limita bugetului disponibil pentru această măsură. Sprijinul financiar pentru beneficiarii de ajutor de minimis este de maxim 250.000 lei/beneficiar și reprezintă maxim 90% din valoarea totală eligibilă din formularul de finanțare, astfel că beneficiarul ajutorului de minimis are obligația de a asigura o cofinanțare a investiției de minim 10% din valoarea totală.