În Monitorul Oficial nr. 754/2024 a fost publicată OUG nr. 26/2024 privind reglementarea unor măsuri pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, inclusiv reglementări necesare pentru îndeplinirea jaloanelor şi ţintelor din cadrul Planului naţional de redresare şi rezilienţă al României.
Reglementările introduse prin această Ordonanță au rolul de a asigura continuitatea derulării proiectelor europene cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență, prin soluții legislative aplicabile în situații obiective generate de factori geopolitici externi impredictibili, astfel încât să fie maximizată absorbția fondurilor din PNRR.
Ordonanța reglementează posibilitatea ca durata contractelor de achiziții și a acordurilor-cadru să poată fi prelungită în corelare cu durata care rezultă din actele adiționale la contractele de finanțare, prin raportare la contractele, ordinele sau, respectiv, deciziile de finanțare încheiate, atunci când durata contractelor avută în vedere în etapa demarării procedurilor de achiziții publice/sectoriale nu mai reflectă realitatea în care urmează a fi implementate proiectele iar discontinuitățile în aprovizionarea cu materialele și echipamentele necesare din cauza unor situației geostrategice pe rutele de aprovizionare riscă să întârzie finalizarea țintelor și jaloanelor din PNRR pentru care au fost încheiate respectivele contracte.
O a doua măsură reglementată prin această ordonanță prevede în cazul acelorași proiecte exceptarea de la obligația ordonatorilor principali de credite coordonatori de reforme și/sau investiții sau beneficiari de a solicita lunar retragerea creditelor bugetare deschise și neutilizate la finalul lunii precedente, astfel încât soldul cumulat al deschiderii de credite bugetare să nu depășească 2%, și exceptarea de la blocarea deschiderilor de credite bugetare.