ÎCCJ. Punerea în mișcare a acțiunii penale!


Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile privind interpretarea unor dispoziții din Codul penal.

Obiectul sesizării

Dacă în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală mai poate fi pusă în mişcare din oficiu?

Practica judiciară

Într-o primă orientare, majoritară, s-a apreciat că, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală poate fi pusă în mişcare din oficiu.

În opinia contrară, minoritară, s-a apreciat că, în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală nu mai poate fi pusă în mişcare din oficiu.

Decizia ÎCCJ

Prin Decizia nr. 30/2024, publicată în Monitorul Oficial nr. 585/2024, ÎCCJ admite sesizarea și stabilește că în cazul infracţiunilor pentru care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate sau din oficiu, iar persoana vătămată a depus deja o asemenea plângere, acţiunea penală trebuie considerată ca fiind pusă în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, aşa încât retragerea plângerii prealabile poate interveni conform art. 158 alin. (1) din Codul penal.