În Monitorul Oficial nr. 559/2024 a fost publicată Legea nr. 187/2024 privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe.
Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea primei sesiuni ordinare a anului 2024, şi până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2024, să emită ordonanţe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:
I. Finanţe şi economie:
1. rectificarea bugetului de stat pe anul 2024;
2. rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2024;
3. reglementarea unor măsuri fiscal – bugetare.
II. Dezvoltare, lucrări publice şi administraţie:
1. modificarea şi completarea unor acte normative şi stabilirea unor măsuri privind implementarea programelor naţionale din domeniul lucrărilor publice;
2. constituirea Reţelei nucleelor pentru dezvoltare durabilă din România.
Ordonanţele emise de Guvern vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în cea de-a doua sesiune ordinară a anului 2024.
Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanţei.