Ordinul nr. 4448/2024 prevede aprobarea Metodologiei de implementare a activităţilor şcolare locale din cadrul programului “Săptămâna verde”, pentru anii 2024 şi 2025, finanţate din Fondul pentru mediu.
Activităţile din cadrul Programului “Săptămâna verde” se adresează preşcolarilor, elevilor din învăţământul preşcolar, primar, gimnazial şi liceal.
Unităţile de învăţământ sunt încurajate să proiecteze, să iniţieze şi să desfăşoare activităţi adaptate nevoilor preşcolarilor/elevilor şi climatului şcolar.
Activităţile sunt bazate pe implicarea activă a preşcolarilor/elevilor, pe cooperare şi crearea unui spaţiu de învăţare adecvat pentru fiecare şi pot avea un impact semnificativ şi pozitiv asupra acestora.
Bugetul total alocat programului pentru anul 2024 şi anul 2025 este în valoare de 100.000 mii lei.
Tipuri de cheltuieli permise în cadrul Programului de finanţare:
1. consumabile pentru organizarea de lecţii demonstrative şi cercuri pedagogice interdisciplinare (biologie, fizică, chimie, geografie), urmate de organizarea de proiecte interdisciplinare interactive de educaţie pentru mediu şi schimbări climatice;
2. kituri pentru laboratoarele de chimie şi biologie, necesare pentru activităţi de educaţie pentru mediu şi schimbări climatice;
3. achiziţii de truse/instrumente pentru măsurarea unor parametri de calitate (apă, aer, sol etc.);
4. recipiente pentru colectarea selectivă a deşeurilor;
5. achiziţionarea de auxiliare didactice şi mijloace de învăţământ multimedia în domeniul educaţiei pentru mediu şi schimbări climatice.
Activităţile finanţate în cadrul Programului “Săptămâna verde” se desfăşoară pe parcursul anilor 2024 şi 2025.