Condiţiile generale în care pot fi utilizate autovehiculele şcolare!


Legea nr. 162/2024 reglementează condiţiile generale în care pot fi utilizate autovehiculele şcolare destinate transportului elevilor din învăţământul preuniversitar de stat în scopul deplasării la cursuri şi la alte activităţi culturale/educative de natură să contribuie la dezvoltarea competenţei de învăţare şi a abilităţilor socioemoţionale în rândul acestora.

Utilizarea autovehiculelor şcolare se realizează cu respectarea dispoziţiilor legale privind circulaţia pe drumurile publice şi transporturile rutiere.

Autovehiculele şcolare sunt inscripţionate în mod unitar, indiferent de marca/tipul autovehiculului respectiv, atât în partea frontală, cât şi pe lateral cu textul “TRANSPORT ŞCOLAR”, textul având culoarea neagră pe fond galben.

În scopul deplasării elevilor la cursuri, pentru autovehiculele şcolare, unitatea de învăţământ transmite primarului: graficul de circulaţie, traseul/traseele, locul de îmbarcare, numărul de elevi transportaţi într-o cursă şi numărul de curse efectuate zilnic, pe durata desfăşurării cursurilor anului şcolar curent. Numărul elevilor transportaţi într-o cursă nu poate depăşi numărul locurilor.

În ceea ce priveşte traseul/traseele cu locul de îmbarcare şi debarcare ale deplasărilor acestea sunt aprobate prin hotărâre a autorităţii deliberative la nivelul unităţilor administrativ – teritoriale.