A fost ratificat Acordul privind Curtea unică în materie de brevete!


În Monitorul Oficial nr. 337/2024 a fost publicată Legea nr. 81/2024 care prevede ratificarea Acordului privind Curtea unică în materie de brevete, deschis spre semnare şi semnat de România la Bruxelles la 19 februarie 2013.

Se instituie o Curte unică în materie de brevete în vederea soluţionării litigiilor referitoare la brevetele europene şi la brevetele europene cu efect unitar.

Curtea unică în materie de brevete este o instanţă comună statelor membre contractante şi, prin urmare, face obiectul aceloraşi obligaţii în temeiul dreptului Uniunii ca orice instanţă naţională din statele membre contractante.

Curtea are personalitate juridică în fiecare stat membru contractant şi dispune de cea mai extinsă capacitate juridică acordată persoanelor juridice în temeiul dreptului intern al statului respectiv.

Potrivit noutăților, Curtea cuprinde un Tribunal de Primă Instanţă, o Curte de Apel şi o grefă.

Divizia centrală are sediul la Paris, cu secţii la Londra şi Munchen. Cauzele aflate pe rolul diviziei centrale sunt distribuite în conformitate cu anexa II, care face parte integrantă din prezentul acord.

Iar orice complet de judecată al Tribunalului de Primă Instanţă are o componenţă multinaţională.