Comisia aprobă reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a Românie


Comisia aprobă reintroducerea unei scheme de ajutor de stat a României în valoare de 2,5 miliarde EUR pentru sprijinirea întreprinderilor în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.

Comisia a constatat că schema României, astfel cum este reintrodusă, îndeplinește în continuare condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție. În special, ajutorul (i) nu va depăși 280 000 EUR per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul agricol, 335 000 EUR per întreprindere care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii și 2,25 milioane EUR per întreprindere care își desfășoară activitatea în toate celelalte sectoare.

De asemenea, ajutorul va fi acordat până cel târziu la 30 iunie 2024. Comisia a concluzionat că schema reintrodusă a României este în continuare necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile stabilite în Cadrul temporar de criză și de tranziție.

Pe baza acestor considerente, Comisia a aprobat schema în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat.