Modificări importante au fost aduse Codului fiscal!


OUG nr. 30/2024 prevede modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal şi a art. LIX din Legea nr. 296/2023 privind unele măsuri fiscal – bugetare pentru asigurarea sustenabilităţii financiare a României pe termen lung.

Principalele modificări aduse OUG privind modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal vizează:

  • Introducerea regimului de marcare cu timbre fiscale și a produselor care conțin tutun, destinate inhalării fără ardere, similar cu cel aplicat produselor din tutun prelucrat, având în vedere necesitatea respectării obligației de punere pe piață, începând cu 20 mai 2024, a pachetelor unitare de produse din tutun;
  • Introducerea obligației de a depozita produsele recepționate doar în spațiile declarate și autorizate pentru recepția produselor accizabile, în situația în care nu se utilizează opțiunea de livrare directă, precum și introducerea unei infracțiuni pentru nerespectarea acestei obligații, pentru a evita eludarea prevederilor legale privind plata anticipată a accizelor în cazul destinatarilor înregistrați;
  • Înlocuirea sintagmei „document de rezervă” care atestă încheierea deplasării produselor accizabile cu sintagma „raportul de primire de rezervă pentru deplasări de mărfuri accizabile” sau cu “raport de export de rezervă pentru deplasări de mărfuri accizabile în regim suspensiv de accize”, după caz;
  • Completarea în mod corespunzător a infracțiunii prevăzute la art. 452 alin. (1) lit. c) din Codul fiscal, având în vedere intervenția legislativă prin Ordonanţa de urgenţă nr. 115/2023, adusă art. 345 alin. (3) din Codul fiscal, în sensul în care, pe lângă produsele energetice prevăzute la art. 355 alin. (3) lit. a) – e) din Codul fiscal, și în cazul alcoolului și anumitor băuturi alcoolice s-a stabilit plata anticipată a accizelor.
    Totodată, actul normativ prevede și măsuri ce vizează sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura:
  • Modificarea prevederilor art. LIX alin. (7) și (8) din Legea nr. 296/2023 în vederea identificării exacte a faptei sancționate pentru nerespectarea termenului-limită de 5 zile lucrătoare pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, precum și a extinderii până la 31 mai 2024 a perioadei în care nu se aplică sancțiuni pentru această faptă, pentru asigurarea condițiilor necesare persoanelor impozabile de a își continua adaptarea procedurilor/sistemelor pentru transmiterea facturilor în sistemul naţional privind factura electronică RO e-Factura, fără a suporta amenzi.
,