Hotărârea nr. 1/2024 prevede adoptarea Regulamentului de organizare şi funcţionare a birourilor electorale constituite la alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2024 şi pentru alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2024.
Candidaţii în alegeri, soţul, soţia, rudele sau afinii până la gradul III inclusiv nu pot fi membri ai birourilor electorale. După rămânerea definitivă a candidaturilor, persoanele aflate în această situaţie de incompatibilitate sunt înlocuite de îndată din calitatea de membru în biroul electoral, la solicitarea celor care le-au propus.
În îndeplinirea atribuţiilor ce le revin birourilor electorale, membrii acestora exercită o funcţie ce implică autoritatea de stat. Exercitarea corectă şi imparţială a acestei funcţii este obligatorie. Nerespectarea acestei obligaţii atrage răspunderea contravenţională sau penală, după caz.
Potrivit legislației, nimeni nu poate fi în acelaşi timp membru a două sau mai multe birouri electorale iar birourile electorale sunt alcătuite numai din cetăţeni cu drept de vot.
Birourile electorale lucrează în prezenţa majorităţii membrilor care le compun şi iau decizii sau hotărâri, după caz, cu votul majorităţii membrilor prezenţi. În caz de egalitate de voturi, votul preşedintelui este hotărâtor.