Planul strategic Politicii Agricole Comune 2023 – 2027!


Hotărârea nr. 221/2024 prevede modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 1.570/2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervenţiilor specifice dezvoltării rurale cuprinse în Planul strategic PAC 2023 – 2027.

Hotărârea de Guvern vizează:
– clarificarea unor termeni și expresii, astfel încât, utilizarea acestora în cuprinsul actului normativ și ulterior în actele subsecvente de punere în aplicare, să asigure un nivel ridicat de înțelegere din partea tuturor persoanelor interesate;
– modificarea și completarea prevederilor care necesită asigurarea unei abordări unitare cu intervențiile finanțate din FEGA, conform HG 1571/ 2022 privind stabilirea cadrului general de implementare a intervențiilor aferente sectoarelor vegetal şi zootehnic din cadrul Planului strategic PAC 2023-2027, finanțate din Fondul European de Garantare Agricolă şi de la bugetul de stat, cu modificările și completările ulterioare;
– modificarea și completarea normelor privind durata de execuție a contractelor în corelare cu prevederile regulamentelor europene aplicabile PAC;
– asigurarea predictibilității cadrului normativ național, adaptat noilor reglementări europene aplicabile Politicii Agricole Comune în ceea ce privește performanța planului prin instituirea unor reguli privind realizarea plăților pentru proiectele de investiții.