PE a aprobat reînnoirea măsurilor de liberalizare a comerțului pentru Republica Moldova și a modificat propunerea privind Ucraina pentru a consolida garanțiile pentru fermierii din UE.
Parlamentul a votat miercuri cu 347 de voturi pentru, 117 împotrivă și 99 de abțineri pentru a modifica propunerea Comisiei de a suspenda taxele și cotele de import pentru exporturile agricole ucrainene către UE pentru încă un an, de la 6 iunie 2024 la 5 iunie 2025. Eurodeputații au retrimis raportul Comisiei pentru comerț internațional pentru a începe negocierile cu Consiliul.
Legislația conferă Comisiei posibilitatea de a lua decizii rapide și de a impune orice măsuri necesare în cazul în care există perturbări semnificative pe piața UE sau pe piețele uneia sau mai multor țări ale UE din cauza importurilor ucrainene, inclusiv o „frână de urgență” pentru produsele agricole deosebit de sensibile.
Deputații au modificat propunerea Comisiei pentru a include produse mai sensibile și o dată de referință mai largă pentru calcularea volumelor medii.