Regulamentul Camerei Deputaţilor a suferit modificări!


Hotărârea nr. 17/2024 modifică art. 2 alin. (1) şi (2) şi art. 4 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor.

Până la alegerea Biroului permanent, lucrările Camerei Deputaţilor sunt conduse de deputatul cu cel mai mare număr de mandate parlamentare exercitate, în calitate de preşedinte senior, asistat de cei mai tineri 4 deputaţi, în calitate de secretari. În cazul în care doi sau mai mulţi deputaţi au exercitat acelaşi număr de mandate parlamentare, cel mai în vârstă deputat dintre aceştia va conduce lucrările Camerei Deputaţilor.

Imposibilitatea exercitării atribuţiilor de către preşedinte sau unul ori mai mulţi secretari desemnaţi atrage de drept înlocuirea acestora cu următorul deputat care îndeplineşte condiţiile din rândul deputaţilor prezenţi.