Program naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii


Legea nr. 39/2024 prevede aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 68/2023 pentru aprobarea şi finanţarea Programului naţional pentru dezvoltarea producţiei interne de produse şi materiale de construcţii.

Prin proiect unic de investiţii înțelegem orice investiţie iniţială care vizează aceeaşi activitate sau o activitate similară demarată de acelaşi beneficiar, la nivel de grup, într-un interval de 3 ani de la data demarării lucrărilor la o altă investiţie care beneficiază de ajutor în aceeaşi regiune de nivel 3 din Nomenclatorul comun al unităţilor teritoriale de statistică (NUTS 3), respectiv judeţ.

Ajutorul de stat regional nerambursabil acordat în baza prezentei scheme este de maximum 50 milioane de euro, dar nu mai mult de 75% din costurile eligibile totale ale proiectului investiţiei şi fără a depăşi intensitatea maximă a ajutoarelor de stat prevăzută în Harta regională autorizată de Comisia Europeană.

Mutarea locaţiei într-o altă regiune, diferită de regiunea în care întreprinderea a beneficiat de ajutor de stat, atrage revocarea acordului pentru finanţare şi recuperarea în integralitate a ajutorului de stat plătit.