Ajutor de stat pentru creşterea nivelului de maturitate tehnologică din cadrul IMM-urilor


Ordinul nr. 605/2024 aprobă Schema de ajutor de minimis pentru activităţi de cercetare – dezvoltare şi inovare finanţate prin prioritatea 1 “Susţinerea şi promovarea unui sistem de CDI atractiv şi competitiv în RO” a Programului creştere inteligentă, digitalizare şi instrumente financiare (POCIDIF).

Scopul prezentei scheme de ajutor de minimis este de a finanţa o serie de activităţi necesare pentru implementarea proiectelor prin care se asigură suportul necesar pentru dezvoltarea activităţilor de CDI şi creşterea nivelului de maturitate tehnologică din cadrul IMM-urilor, cu aplicabilitate în subdomeniile de specializare inteligentă din cadrul Strategiei naţionale de cercetare, inovare şi specializare inteligentă 2022 – 2027.

În cadrul acestei scheme se acordă sprijin financiar întreprinderilor (IMM-urilor, inclusiv microîntreprinderilor, start – upurilor şi spin – offurilor) în toate sectoarele, cu excepţia:
a) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse pescăreşti şi de acvacultură;
b) întreprinderilor care desfăşoară activităţi de prelucrare şi comercializare a produselor pescăreşti şi de acvacultură, în cazul în care cuantumul ajutoarelor este stabilit pe baza preţului sau a cantităţii de produse achiziţionate sau introduse pe piaţă;
c) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole.