Comisia Europeană și Înaltul Reprezentant au prezentat prima strategie industrială europeană în domeniul apărării la nivelul UE și au propus un set ambițios de noi acțiuni pentru a sprijini competitivitatea și pregătirea industriei sale de apărare.
În urmă cu doi ani, războiul de agresiune nejustificat și în curs al Rusiei împotriva Ucrainei a marcat revenirea unui conflict de mare intensitate pe continentul nostru. Strategia industrială europeană în domeniul apărării (EDIS) stabilește o viziune clară, pe termen lung, pentru a atinge gradul de pregătire industrială în domeniul apărării în Uniunea Europeană.
Ca prim mijloc imediat și central de punere în aplicare a strategiei, Comisia Europeană prezintă astăzi o propunere legislativă pentru un program european pentru industria de apărare (EDIP) și un cadru de măsuri pentru a asigura disponibilitatea și furnizarea în timp util a produselor din domeniul apărării.