CNAS lansează a doua ediție a „Ghidului asiguratului”


A doua ediție a Ghidului asiguratului a fost lansată și are ca scop creșterea gradului de cunoaștere a serviciilor oferite în cadrul sistemului de asigurări de sănătate și a modului de funcționare a acestui sistem.

Ghidul cuprinde informaţii despre calitatea de asigurat, pachetele de servicii medicale, modalităţile de accesare a serviciilor pe fiecare domeniu de asistenţă medicală, precum și drepturile şi obligaţiile asiguratului, conform reglementărilor în vigoare la ora actuală. Ghidul se adresează atât persoanelor asigurate, cât şi celor neasigurate, care pot afla care sunt serviciile medicale la care au dreptul şi care este modalitatea de accesare a acestora.

Actuala ediție a Ghidului asiguratului era necesară, la peste doi ani de la apariția primei ediții, în condițiile în care în acest răstimp pachetele de servicii pentru persoanele asigurate și neasigurate s-au lărgit considerabil. Totodată, în redactarea acestei ediții s-a ținut cont de propunerile și recomandările primite de CNAS după parcurgerea ediției precedente a ghidului.