Contribuţia financiară a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică!


Hotărârea nr. 176/2024 prevede aprobarea plăţii unei contribuţii financiare voluntare a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică în vederea implementării, în anul 2024, a Foii de parcurs România – OCDE pentru cooperare în domeniul asistenţei oficiale pentru dezvoltare.

Se aprobă plata unei contribuţii financiare voluntare a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) în vederea implementării, în anul 2024, a Foii de parcurs România – OCDE pentru cooperare în domeniul asistenţei oficiale pentru dezvoltare, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 125.000 de euro.

Echivalentul în euro al sumei prevăzute mai sus se va calcula pe baza cursului oficial de schimb leu/euro stabilit de Banca Naţională a României, valabil la data efectuării plăţii.