Ministerul Culturii a lansat procedura de selecţie a titlurilor de cărţi în cadrul Programului Naţional pentru Achiziţia de Cărţi


Ministerul Culturii a lansat procedura de selecţie a titlurilor de cărţi în cadrul Programului Naţional pentru Achiziţia de Cărţi şi Abonamente la Reviste din Categoria Culturii Scrise.

Suma alocată pentru acest an Programului Național menționat este de 3 milioane de lei, bani ce vor fi folosiți integral pentru achiziția de carte, în condițiile în care, în anii precedenți, ministerul a sprijinit semnificativ revistele de cultură.

Domeniile prioritare pentru selecție sunt titlurile reprezentative din literatura clasică și contemporană, română și universală, literatura reprezentativă pentru programa școlară a claselor V-XII, lucrările reprezentative din științele socio-umane, lucrările de referință (precum dicționare, atlase, ghiduri) și edițiile critice ale unor opere.

Criteriile de selecție a cărților includ valoarea și notorietatea autorului și a lucrării, oportunitatea achiziționării în raport cu necesarul bibliotecilor, necesitatea completării colecțiilor, execuția grafică a cărții.