Hotărârea nr. 153/2024 prevede instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru compensarea creşterii accizei la motorina utilizată drept combustibil pentru motor.
Vor beneficia de acest sprijin operatorii care desfășoară activități de transport rutier de mărfuri în cont propriu sau contra cost, cu autovehicule cu o greutate brută maximă autorizată de cel puțin 7,5 tone și despre cei care desfășoară activități de transport de persoane, regulat sau ocazional, cu excepția transportului public local de persoane.
Compensarea creșterii accizei la motorină se realizează prin restituirea trimestrială a sumelor menționate, operatorilor economici licențiați în România.
Ajutorul se acordă până la data de 31 decembrie 2024, iar bugetul total maxim estimat este de 180 de milioane lei. Plata ajutorului se face trimestrial, în baza unei cereri de compensare. Ajutorul se acordă pentru motorina achiziționată începând cu 30 de zile anterioare publicării în Monitorul Oficial.
Furnizorul ajutorului de stat este Ministerul Finanțelor, iar administrator al schemei de ajutor de stat este Autoritatea Rutieră Română – A.R.R.
Actul normativ detaliază condițiile și documentele necesare pentru ca operatorii economici și vehiculele să îndeplinească criteriile de eligibilitate pentru compensare.