Organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală!


OUG nr. 8/2024 prevede modificarea Ordonanţei Guvernului nr. 24/2016 privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de neutralizare a subproduselor de origine animală care nu sunt destinate consumului uman, precum şi pentru aprobarea unor măsuri de aplicare a acesteia.

Ordonanța creează cadrul legal la nivel național pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a OG nr. 24/2026, care să cuprindă categoriile de servicii pentru desfăşurarea activităţii de neutralizare a animalelor moarte pentru care se acordă sprijin financiar în baza prevederilor din Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale.

Pentru activitatea de neutralizare a animalelor moarte provenite din gospodăriile crescătorilor individuali de animale, Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor stabilesc categoriile de servicii pentru desfăşurarea activităţii de neutralizare a animalelor moarte pentru care se acordă sprijin financiar, cheltuielile eligibile, cuantumul sprijinului financiar şi modul de acordare a acestuia, prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanţe, în baza prevederilor din partea a II – a, capitolul 1, secţiunea 1.2.1.4 «Ajutoare pentru animale moarte» din Comunicarea Comisiei – Orientările Uniunii Europene privind ajutoarele de stat în sectoarele agricol şi forestier şi în zonele rurale (2022/C485/01).