Ordinul nr. 13/2024 prevede stabilirea penitenciarelor, centrelor de arestare preventivă, centrelor educative şi centrelor de detenţie în a căror circumscripţie funcţionează centrele de reţinere şi arestare preventivă.
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă ce funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne sunt primite în locurile de deţinere din subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor în anumite zile stabilite de comun acord.
Persoanele private de libertate aflate în centrele de reţinere şi arestare preventivă ce funcţionează în subordinea Ministerului Afacerilor Interne pot fi internate temporar în penitenciarele – spital, potrivit competenţelor şi specializărilor medicale ale acestor unităţi, dacă prezintă afecţiuni medicale care necesită internare şi pot fi tratate în reţeaua medicală a sistemului penitenciar sau dacă există o dispoziţie, în acest sens, a organului judiciar pentru efectuarea unei expertize medico – legale psihiatrice.