ANAF anunță că F3000 se depune până la 15 mai!


Conform prevederilor art. 62 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de
procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare, în scopul realizării schimbului automat de informații în temeiul instrumentelor juridice de drept internațional la care România este parte, instituțiile financiare raportoare au obligația să raporteze anual A.N.A.F. informații referitoare la conturile financiare.

În acest sens, prin OPANAF nr. 1711/2022 a fost aprobat modelul și
conținutul formularelor utilizate de instituțiile financiare raportoare în vederea îndeplinirii obligațiilor prevăzute la art. 62 alin. (1) și art. 291 alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală cu modificările și completările ulterioare.

Declararea informaţiilor referitoare la conturile financiare ale
contribuabililor nerezidenți se realizează prin transmiterea către Agenția Națională de Administrare Fiscală a formularului F3000 prin mijloace de transmitere la distanță, până la data de 15 mai inclusiv a anului calendaristic curent pentru informațiile aferente anului calendaristic precedent, conform prevederilor art. 62, alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

De asemenea, Agenția Națională de Administrare Fiscală a pus la dispoziție pe portalul ANAF o secțiune dedicată schimbului automat de informații în domeniul impozitelor directe (ghiduri care cuprind aspecte detaliate referitoare la Standardul comun de raportare (SCR) și Acordul FATCA, întrebări frecvente și clarificări, lista partenerilor pentru schimb automat de informații cu privire la conturile financiare ale contribuabililor nerezidenți etc) în vederea facilitării conformării voluntare cu obligațiile instituite în sarcina instituțiilor financiare.