Comisia aprobă o schemă de ajutor de stat a României în valoare de 241 de milioane EUR pentru sprijinirea producătorilor agricoli în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
Comisia Europeană a aprobat o schemă a României de aproximativ 241 de milioane EUR(1,2 miliarde RON) pentru sprijinirea sectorului agricol al producției vegetale primare în contextul războiului Rusiei împotriva Ucrainei. Schema a fost aprobată în temeiul Cadrului temporar de criză și de tranziție pentru ajutoarele de stat, adoptat de Comisie la 9 martie 2023 și modificat la 20 noiembrie 2023
, în vederea sprijinirii unor măsuri în sectoare care sunt esențiale pentru accelerarea tranziției verzi și pentru reducerea dependenței de combustibili.
Ajutoarele din cadrul schemei vor fi sub forma unor granturi directe cu valoare limitată. Măsura va fi deschisă producătorilor agricoli de anumite produse vegetale, în special producătorilor de cereale de iarnă și de rapiță, care riscă să piardă lichiditate financiară din cauza dificultăților de pe piața agricolă provocate de războiul Rusiei împotriva Ucrainei.