Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a definitivat negocierile pentru semnarea a două Memorandumuri de Înțelegere privind cooperarea în domeniul siguranței alimentelor și în domeniul veterinar cu Agenția pentru Siguranța Alimentelor din Republica Azerbaidjan.
Memorandumul de Înțelegere privind cooperarea în domeniul siguranței alimentelor între cele două instituții are ca obiective consolidarea relațiilor bilaterale și intensificarea cooperării. Prin acest acord, ANSVSA și Agenția pentru Siguranța Alimentelor din Republica Azerbaidjan se angajează să sprijine comerțul reciproc cu produse alimentare, să garanteze siguranța alimentelor pe întregul lanț alimentar și să faciliteze schimbul de informații și experiență.
De asemenea, ANSVSA și instituția similară din Republica Azerbaidjan vor coopera în verificarea operatorilor din sectorul alimentar, vor efectua expertiza produselor alimentare conform nivelului de risc și vor colabora în stabilirea standardelor și reglementărilor pentru transporturile supuse controlului sanitar veterinar.