ANOFM susține angajarea șomerilor din categorii vulnerabile


Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM) are alocat, pentru anul în curs, un buget de 896 milioane de lei pentru susținerea angajării șomerilor din categorii vulnerabile, cu acces dificil pe piața muncii.

Este vorba despre șomeri cu vârsta de peste 45 de ani, părinți unici susținători ai familiilor monoparentale, tineri de până la 29 de ani, persoane cu dizabilități, absolvenți fără experiență, șomeri de lungă durată potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, până la finele lunii mai 2024 vor fi încheiate convențiile aferente solicitărilor eligibile depuse de către angajatori pentru aproximativ 32.000 de șomeri încadrați în muncă.