Regulament – cadru privind studiile universitare de doctorat!


Ordinul nr. 3020/2024 prevede aprobarea Regulamentului – cadru privind studiile universitare de doctorat.

Studiile universitare de doctorat reprezintă al III – lea ciclu de studii universitare, a cărui finalitate constă în dezvoltarea resursei umane competente în realizarea cercetării ştiinţifice, capabile de inserţie pe piaţa muncii înalt calificate.

Ele constau în formarea prin cercetare pentru cercetare – dezvoltare şi inovare şi constituie o experienţă profesională de cercetare, finalizată, după susţinerea tezei de doctorat şi validarea procedurii, prin acordarea diplomei de doctor.

Studiile universitare de doctorat se organizează şi se desfăşoară în conformitate cu prevederile prezentului regulament, doar în cadrul instituţiilor de învăţământ superior şi în cadrul Academiei Române, care au dobândit legal dreptul de a organiza programe universitare de doctorat.