Măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport!


În Monitorul Oficial nr. 48/2024 a fost publicată Ordonanța nr. 2/2024 pentru modificarea art. XV alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2016 privind unele măsuri de eficientizare a implementării proiectelor de infrastructură de transport, unele măsuri în domeniul transporturilor, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.

Se modifică alineatul (1) al art. XV, prin introducerea sintagmelor „indiferent de sursa de finanțare”, „drumurilor de interes local sau județean”.

De asemenea, este introdusă posibilitatea preluării documentațiilor tehnico-economice de la autoritățile locale cu titlu gratuit, acolo unde este cazul, și utilizarea celor deja realizate, nefiind necesară realizarea unora noi, care ar necesita timp și costuri suplimentare.

Astfel, pentru realizarea unor obiective de investiții în domeniul infrastructurii de transport, indiferent de sursa de finanțare, care privesc variantele ocolitoare ale localităților urbane sau conexiunea localităților/drumurilor de interes local sau județean la autostrăzi, drumuri expres și /sau drumuri naționale, administratorul/dezvoltatorul infrastructurii rutiere, cu aprobarea consiliului de administrație, poate încheia protocoale de colaborare cu autoritățile administrației publice locale și/sau cu asociațiile de dezvoltare intercomunitară existente la nivel local, cu aprobarea consiliilor locale/consiliilor județene/structurilor de conducere ale asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, pentru realizarea studiilor de fezabilitate, proiectelor tehnice de execuție și/sau a documentațiilor tehnice necesare pentru emiterea autorizațiilor de construire, prevăzute de lege, sau a transferului cu titlu gratuit a documentațiilor tehnico-economice deja realizate, dar și pentru a asigura monitorizarea implementării proiectelor de infrastructură de transport.