Întâlnire dedicată Programului social de interes național pentru susținerea cuplurilor și a persoanelor singure


La inițiativa Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, a avut loc o întâlnire dedicată Programului social de interes național pentru susținerea cuplurilor și a persoanelor singure, pentru creșterea natalității.

Au fost analizate primele rezultate și provocările întâmpinate în procesul de implementare la nivel național pentru acest program, precum și buna colaborare dintre minister și parteneri. În același timp, facem tot posibilul să identificăm fonduri financiare pentru a asigura continuarea programului și în anul 2024.

La întâlnirea cu reprezentanții băncilor, ai Ministerului Finanțelor și ai Fondului de Contragarantare, Ministerul Familiei și-a arătat dorința ca plafonul de creditare pentru cele două programe #FamilyStart și #StudentInvest să fie epuizat până la jumătatea anului.