Cum pot fi organizate clasele în regim simultan?


Metodologia privind organizarea claselor în regim simultan a fost aprobată de Ordinul nr. 3036/2023.

În unităţile administrativ – teritoriale izolate geografic sau lingvistic ori în unităţile administrativ – teritoriale în care efectivele de elevi corespunzătoare unui anumit nivel de clasă din învăţământul primar sau gimnazial sunt mai mici decât efectivele minime şi nu există posibilitatea asigurării transportului şcolar, se organizează clase în regim simultan.

Menționăm că pot fi organizate clase în regim simultan doar în învăţământul primar şi în cel gimnazial.

De regulă, în învăţământul primar, gruparea elevilor în clasele organizate în regim simultan se face pentru clasa pregătitoare, clasa I şi clasa a II – a, respectiv pentru clasa a III – a şi clasa a IV – a. Ori de câte ori este posibil se recomandă organizarea de sine stătătoare a clasei pregătitoare.

Iar clasa a VIII – a se organizează în clasă separată, indiferent de numărul de elevi.